Lions District 124 Romania
District 124 Romania

District 124 Romania
Pentru câteva ore, am simțit că aparținem deopotrivă aceleiași lumi
Lions Club Sarmizegetusa
7 Ian 2022
Atunci când dăruieşti fără să aştepţi ceva în schimb, eşti răsplătit cu experienţe de neuitat. O astfel de experienta am trăit-o azi, împreună cu membrii şi voluntarii Clubului Lions Deva Sarmizegetusa, în cadrul proiectului „Dăruind vei dobândi!”, în localitatea Poiana Răchiţelii – judeţul Hunedoara. Am vizitat familiile din localitatea Poiana Răchiţelii, am participat la slujba religioasă la biserica din localitate şi am oferit masa de prânz, cu ajutorul unei bucătării mobile, locuitorilor din localităţile Cerbăl, Feregi, Poiana Răchițelii, Poienița Tomii, Socet. Membrii Clubului Lions Deva Sarmizegetusa au revenit, cu acest proiect în Ţinutul Pădurenilor - care până de curând era una dintre cele mai izolate zone din ţară. Construcţia şoselei din Tinutul Pădurenilor a făcut accesibilă ruta Hunedoara – Cerbăl – Poiana Rachiţelii, o zona absolut spectaculoasă şi pitorească de creastă, care porneşte de la poalele Munţilor Poiana Ruscă şi urcă până la peste 1000 de metri. A fost o zi încărcată de emoţii. Bucuria nestavilită a voluntarilor s-a completat cu zâmbetul stingher de pe chipurile localnicilor, greu încercați de viață. Noi am adus doar alinare și speranţă în această zi de sărbătoare. Am întâlnit oameni apăsati de singurătate și singurul lucru pe care și-l doresc este compania cuiva. Pădurenii trăiesc așa cum au trăit toată viața -demni, în comuniune și cu respect pentru natură. Ei nu vor să plece de acasă, chiar dacă sunt vizitați tot mai rar, chiar dacă sunt apăsați de singurătate, chiar dacă au necazuri, chiar dacă……Am întâlnit pădureni înțelepți pe care doar credința în Dumnezeu și în biserică îi mai tine în viață. Împreună cu preotul paroh – Florin PUF, primarul comunei Cerbăl – Mircea Claudiu COSTA şi Adriana Gabriela LĂSCUṢ, membrii Lions şi-au propus lucruri ambițioase și azi le-au dus la bun sfârșit. Mulţumim! Multumim Erwin Fleischer pentru bucătăria mobilă şi sprijinul acordat preparării mâncării! Mulţumim Raul Rosetti şi Claudiu Cristoi pentru filmări şi pentru fotografii ! În această
Organizator: Ros George Gabriel
District: District 124 Romania
Mesaje



Pentru a vedea mesajele trebuie sa va
Autentificati
Suntem aici sa te ajutam



Folosim cookies deoarece ne dorim sa iti oferim cea mai buna experienta online. Informatiile culese prin intermediul cookie-urilor sunt anonime, insa fara acestea, experienta ta online pe site-ul nostru ar fi semnificativ mai slaba. Mai multe informatii gasesti aici .