Lions District 124 Romania
District 124 Romania

District 124 Romania
Reading Action Program
Lions Club Corvinia
18 Nov 2022
Lions Reading Action Program vine în sprijinul celor care au deficiențe de vedere sau, în absența suportului susținut, nu au reușit să deprindă citit- scrisul și întâmpină dificultăți în acest sens. Programul vizează patru categorii de beneficiari, printre care și elevii care apreciază lectura în orice domenii științifice, conștientizând rolul major al acesteia și care pot deveni modele de bune practici prin modul în care împărtășesc din experiențele lor în acest segment al dezvoltării abilităților. La Școala Gimnazială Sălasu de Sus funcționează ClubuL de lectură sub egida Lions Reading Action Program, coordonați de doamna profesor Meliță Simona Delia, au organizat o acțiune deosebită în data de 18 noiembrie 2022 prin care au dovedit că iubesc lectura și promovează valorile culturale. Educația și alfabetizarea sunt aspecte cheie în evoluția societății. Depinde numai de noi să sprijinim, să corectăm, să ne implicăm, să ajutăm acolo unde este nevoie, în spiritul valorilor promovate de lionism, cu dorința de a fi proactivi și servind, cu inima deschisă, îndemnul nostru Kindness matters!
Organizator: Adela Ioana Mates
District: District 124 Romania
Mesaje



Pentru a vedea mesajele trebuie sa va
Autentificati
Suntem aici sa te ajutam



Folosim cookies deoarece ne dorim sa iti oferim cea mai buna experienta online. Informatiile culese prin intermediul cookie-urilor sunt anonime, insa fara acestea, experienta ta online pe site-ul nostru ar fi semnificativ mai slaba. Mai multe informatii gasesti aici .